Horia Șerbănescu, curierul NemoExpress: Pentru anul 2021, avem în plan investiții de peste 2 mil. euro prin care vom extinde flota și vom dezvolta soluțiile IT existente
Horia Șerbănescu, directorul general al NemoExpress, spune că anul 2020 a fost unul atipic, iar volumele trimiterilor poștale a crescut considerabil, ceea ce i-a determinat ca în 2021 să își bugeteze investiții de peste 2 mil. euro prin care au de gând să își extindă și flota.
♦ Directorul general al NemoExpress spune că în 2020 s-au concentrat pe profitabilitate, astfel că au încheiat anul 2020 cu o creștere de 25% a profitului față de anii anteriori ♦ Nemo Express Logistic și Nemo Prod Com Impex, companiile din grupul de curierat Nemo Express, au avut în 2019 afaceri cumulate de 186 mil. lei, în creștere cu 34% față de anul precedent.
Horia Șerbănescu, directorul general al NemoExpress, spune că anul 2020 a fost unul atipic, iar volumele trimiterilor poștale a crescut considerabil, ceea ce i-a determinat ca în 2021 să își bugeteze investiții de peste 2 mil. euro prin care au de gând să își extindă și flota.
„A fost un an atipic, care ne-a forțat la maximum limitele logistice, dar mai ales umane. Toate măsurile de protecție au îngreunat fluxul de livrare și, implicit, eficiența. Am fost nevoiți să găsim soluții. Schimbarea obiceiurilor sociale impuse de pandemie a însemnat o creștere a volumului general al trimiterilor poștale de orice gen. Oamenii lucrează de acasă, volumele cresc și a fost nevoie de soluții pentru un alt context față de cel obișnuit. În ceea ce privește anul 2021, am bugetat pentru sectorul de investiții o sumă de peste 2 mil. euro, reprezentând extinderea flotei, a mijloacelor fixe și mobile pentru infrastructura logistică, precum și dezvoltarea soluțiilor IT existente“, spune pentru ZF Horia Șerbănescu, directorul general al NemoExpress.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026