Hotelul de patru stele Zenith din Mamaia, controlat de fondul de investiții RC2, pierderi de 7,8 mil. lei. Pentru 2021, RC2 estimează o rată medie de ocupare de 32%
Hotelul de patru stele Zenith, controlat de fondul de investiții RC2, a raportat anul trecut pierderi de 7,8 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanțe.
Hotelul de patru stele Zenith, controlat de fondul de investiții RC2, a raportat anul trecut pierderi de 7,8 milioane lei, conform datelor Ministerului de Finanțe. Anul pandemiei și-a pus amprenta asupra afacerilor companiei care administrează hotelul din Mamaia, cea mai populară stațiune de pe litoralul românesc, astfel că nivelul pierderilor este aproape de nivelul veniturilor.
Compania Mamaia Resort Hotels a avut anul trecut afaceri de 8,6 milioane lei, în scădere cu 37% față de anul 2019, când veniturile companiei care administrează hotelul au fost de 13,7 mil. lei. Anul 2020 însă nu este primul an când compania înregistrează pierderi, în 2019 pierderile fiind de doar 263.000.
De asemenea, numărul angajaților s-a redus în 2020 la 86 de la 104 în 2019, conform datelor Ministerului de Finanțe.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026