Versiunea completă
Business Legal

ICCJ: Inițierea unor proiecte de hotărâre ale CL de către Mazăre, atribuții de serviciu

Judecătorul care a dispus lăsarea în libertate a lui Radu Mazăre arată, în motivarea deciziei, că inițierea unor proiecte de hotărâri ale Consiliului Local Constanța de către edil intra în atribuțiile de serviciu ale acestuia și că matorii audiați nu au oferit anchetatorilor elemente concludente.

Catalin Lupasteanu - Mediafax · 14 aprilie 2014 · 2 min de citit

“Inițirea unor proiecte de hotărâre ale Consiliului Local Constanța de către inculpatul Radu Mazăre intra în atribuțiile sale de serviciu, nefiind de altfel reținută în sarcina acestuia săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu ori a celei de neglijență în serviciu”, arată judecătoarea Rodica Cosma, în motivarea deciziei de eliberare a primarului și a omului de afaceri care i-ar fi dat mită.

Magistratul mai arată, în documentul citat, că declarațiile martorilor audiați de procurori nu relevă darea, respectiv primirea sumei de 95.000 de euro, pentru ca primarul Radu Mazăre să asigure câștigarea licitației de către firma Shapir Structures.

“Astfel, martorul Dichiu Carol, pe de o parte, face referiri cu caracter general, susținând că licitațiile sunt aranjate de societățile deținute prin persoane interpuse de gruparea Mazăre Radu Ștefan, iar pe de altă parte se referă la licitații organizate în cursul anilor 2004, 2005, 2008, 2009 și nicidecum la licitația ce constituie obiectul cercetărilor din prezenta cauză. Nici ceilalți martori audiați nu relevă elemente de natură a crea liantul dintre suma de 95.000 de euro intrată în contul lui Mazăre și contractul de achiziție încheiat cu societatea Shapir Structures”, notează magistratul.

Citește și