Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

IFN-ul OMRO, cu obligațiuni listate la Bursa de la București, a anunțat o rundă de finanțare din partea Helenos printr-o injecție de capital de 3,3 mil. lei. Banii, folosiți pentru investiții în tehnologie și accelerarea creșterii

Instituția financiară nebancară OMRO, cu obligațiuni listate la BVB, și-a majorat capitalul social cu 3,3 mil. lei la începutul anului, operațiunea realizându-se printr-o injecție de capital de către acționarul minoritar Helenos, un fond de investiții paneuropean lansat cu suportul Fondului…

Eduard Ivanovici · 9 ianuarie 2023 · 2 min de citit

Instituția financiară nebancară OMRO, cu obligațiuni listate la BVB, și-a majorat capitalul social cu 3,3 mil. lei la începutul anului, operațiunea realizându-se printr-o injecție de capital de către acționarul minoritar Helenos, un fond de investiții paneuropean lansat cu suportul Fondului European de Investiții și a unor bănci comerciale cu rol sistemic în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat de presă. 

Helenos a devenit acționar al OMRO, una dintre primele instituții de microfinanțare din Români,  începând cu anul 2020, deținând inițial o cotă de participație de 13,2%. Prin subscrierea și vărsarea noilor fonduri, Helenos și-a mărit cota de participare la 15,5% din capitalul social al IFN-ului. 

„Această investiție de capital efectuată de către Helenos reprezintă o nouă confirmare a strategiei OMRO în direcția  digitalizării modelului de business și totodată consolidarea acesteia în anii următori. Aportul de capital va fi folosit atât pentru susținerea și creșterea activității de creditare, cât și pentru finanțarea investițiilor în tehnologie planificate pentru anul 2023 în platforma digitală Filbo”, se arată în comunicat. 

Citește și