Ilia, Siveco: Obiectivul nostru este să reluăm curba de creștere
După un an de la cutremurul provocat de arestarea pentru evaziune fiscală a fondatorului Irina Socol, compania de soft susține că are un business stabil.
După un an de la cutremurul provocat de arestarea pentru evaziune fiscală a fondatorului Irina Socol, compania de soft susține că are un business stabil.
Siveco, unul dintre cei mai mari producători locali de software de pe piața locală, a reușit să păstreze în anul care a trecut după șocul reținerii și ulterior condamnării la închisoare pentru evaziune fiscală a cofondatorului Irina Socol toate contractele mari din portofoliu și să câștige și peste 250 de contracte noi. În aceste condiții compania va încheia acest an cu o cifră de afaceri apropiată de cea din anul precedent, respectiv o scădere de 3,5% în raport cu businessul de 58 mil. euro din 2014.
„Siveco își va face targetul, adică afaceri de aproximativ 56 de milioane de euro. Vom avea profitul nostru tipic, undeva în jur de 5-6%, și acesta este conform cu estimarea de la început de an“, a declarat pentru ZF Florin Ilia, managerul care a preluat la finele anului trecut, din mers, administrarea companiei de software. După experiența prin care a trecut compania din septembrie 2014 încoace, când a izbucnit scandalul în care Irina Socol a fost în prim-plan, șeful Siveco simte nevoia să își exprime prudența: „Bat în lemn, dar acesta este forecastul“.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026