Ilie Carabulea, arestat preventiv în dosarul ASF - Carpatica Asig
Ilie Carabulea, acționarul principal al grupului financiar Carpatica, va fi judecat în arest preventiv, în dosarul ASF-Carpatica Asig, după ce instanța supremă a decis definitiv ieri înlocuirea controlului judiciar cu această măsură restrictivă de libertate, întrucât omul de afaceri a determinat mai multe persoane să dea declarații mincinoase.
Ilie Carabulea, acționarul principal al grupului financiar Carpatica, va fi judecat în arest preventiv, în dosarul ASF-Carpatica Asig, după ce instanța supremă a decis definitiv ieri înlocuirea controlului judiciar cu această măsură restrictivă de libertate, întrucât omul de afaceri a determinat mai multe persoane să dea declarații mincinoase. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au menținut decizia Curții de Apel București, luată săptămâna trecută, prin care s-a dispus arestarea lui Carabulea.
Procurorii DNA au cerut din nou arestarea preventivă a lui Ilie Carabulea, judecat în dosarul de dare/luare de mită și trafic de influență, după ce omul de afaceri nu a respectat condițiile impuse prin control judiciar. Procurorii anticorupție au mai cerut, în iulie 2014, arestarea lui Ilie Carabulea pentru că acesta ar fi luat legătura cu mai mulți martori și a instalat la domiciliul său un sistem de monitorizare video a sediului Carpatica Asig.
Propunerea a fost admisă de instanță, iar omul de afaceri a fost încarcerat. Ulterior, el a fost plasat în arest la domiciliu, în decembrie 2014, iar mai apoi s-a dispus judecarea sub control judiciar, începând din februarie. Ilie Carabulea, care deține indirect și controlează Carpatica Asig din Sibiu, și Marian Mîrzac, fostul director general al firmei, au fost arestați preventiv pentru fapte de corupție la sfârșitul lunii ianuarie 2014, fiind acuzați că, în mod fraudulos, în perioada mai – decembrie 2013, au reușit să tergiverseze și să influențeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) la societatea de asigurări.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026