Ilinca von Derenthall, Fondul Proprietatea: De ce listarea Hidroelectrica ar trebui să fie un obiectiv de interes național
Instabilitatea politică a fost subiectul principal dezbătut de presă în ultima parte a anului trecut și astfel s-a ratat o nouă șansă de a aduce în prim plan un subiect care reprezintă o mare oportunitate și care ar aduce prosperitate…
Instabilitatea politică a fost subiectul principal dezbătut de presă în ultima parte a anului trecut și astfel s-a ratat o nouă șansă de a aduce în prim plan un subiect care reprezintă o mare oportunitate și care ar aduce prosperitate în întreaga economie: listarea Hidroelectrica. Ar fi păcat să pierdem din vedere acest lucru, mai ales că piața de capital din România are un potențial enorm de creștere, în comparație cu piețele europene și chiar cu cele de la nivel mondial. După schimbările de la nivelul Guvernului, credem că urmează o perioadă de consens politic și sperăm că factorii de decizie responsabili să ia măsuri definitive care să permită creșterea și dezvoltarea în continuare a pieței locale de capital.
Știți ce au în comun companii precum Deutsche Telekom, Verbund, E.ON, Frankfurt Airport Fraport AG? Toate acestea sunt companii listate care plătesc miliarde de euro anual în impozite și taxe către statele în care sunt înregistrate și în care angajează sute de mii de oameni. Aceste companii erau deținute integral de stat și au trecut prin procese de listare cu impact major. De exemplu, Deutsche Telekom a inițiat investițiile in acțiuni pentru persoanele fizice, devenind listarea cu cel mai mare impact pe piața germana de capital la mijlocul anilor ’90. Tranzacția deține în continuare recordul pentru cea mai mare listare din Germania și a alimentat bugetul statului cu 13 miliarde de euro – o sumă uriașă la momentul exitului parțial al statului german, în 19 iunie 2000.
Acestea sunt companii în care au fost implementate cerințele de listare și regulile de guvernanță corporativă, conducerea răspunde în fața acționarilor, iar acționarii minoritari sunt împuterniciți să participe activ la procesul decizional, revizuind rapoarte periodice și punând întrebări consiliului de administrație și conducerii. Toate acestea se întâmplă datorită transparenței crescute și a răspunderii care vine odată listarea acestor companii pe bursă.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026