Versiunea completă
Prima pagina

Imobiliarele să crească treptat pentru a evita o nouă „bulă“

Unii dezvoltatori imobiliari sunt optimiști în ceea ce privește cererea de spații de birouri din Capitală și continuă investițiile, însă gradul de neocupare a spațiilor, scăderea prețu­ri­lor chiriilor, dar și puterea scăzută de cumpărare pe piața locală a locuințelor determină pe piață o atitudine rezervată,

Mirela Turlan · 29 mai 2014 · 2 min de citit

Unii dezvoltatori imobiliari sunt optimiști în ceea ce privește cererea de spații de birouri din Capitală și continuă investițiile, însă gradul de neocupare a spațiilor, scăderea prețu­ri­lor chiriilor, dar și puterea scăzută de cumpărare pe piața locală a locuințelor determină pe piață o atitudine rezervată, iar dezvoltarea acestui sector ar trebui să se facă treptat, astfel încât să nu intre din nou într-o „bulă speculativă“.

„Marea majoritate a ce­rerilor pentru clă­di­ri de birouri este generată de call centere sau IT mutate la noi în țară. Noi aici nu vindem manopera, ci «creiere» mai ieftine. Nu e nimic greșit, dar prezintă întotdeauna riscul volatilității și este subiectul creșterii sau scă­de­rii piețelor dezvoltate“, a declarat Alexan­dros Ignatiadis, acționar al companiei de construcții Octagon, în cadrul ZF Construction & Infra­structure Summit ’14, organizat de ZF în parteneriat cu Genesis Development, Marsh, Octagon, CertAsig, Schoenherr, Skans­ka și Biriș Goran.

O diferență de strategie în piața de birouri este între suedezii de la Skanska, grup care va termina anul acesta prima clădire a proiectului Green Court, deși la începutul lucrărilor firma nu avea niciun chiriaș, în timp ce Liviu Tudor, președintele Genesis Development, spune că nu reia dezvoltarea fără o cerere concretă din partea unei companii. 

Citește și