Impact Developer&Contractor a avut anul trecut venituri operaționale de 152 mil.lei, în creștere cu 30%
Impact Developer & Contractor (IMP) a înregistrat anul trecut venituri operaționale de peste 152 milioane lei, în creștere cu 30% față de anul anterior, și un profit operațional de 25,5 milioane lei.
Impact Developer & Contractor SA (IMP) a înregistrat anul trecut venituri operaționale de peste 152 milioane lei, în creștere cu 30% față de anul anterior, și un profit operațional de 25,5 milioane lei.
În același timp, dezvoltatorul a încheiat 433 de contracte și 130 de precontracte pentru locuințe în cadrul GREENFIELD Băneasa.
Apartamentele cu 3 camere au fost cele mai căutate (44%), urmate de cele cu 2 camere (40%), în timp ce apartamentele cu 4 camere au fost preferate de 16% dintre cumpărători. Peste o treime dintre cumpărători (38%) au optat pentru plata prin credit ipotecar, o treime prin programul Prima Casă, iar restul au ales plata cash.
-
Sorin Pâslaru, redactorul-șef al ZF: De ce fac asta?ZF Supliment Aniversar 28 Ani · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. EXCLUSIV ZF CORPORATE. Acțiunile Bursei de Valori București au dublat banii investitorilor în mai puțin de un an. Ce potențial mai au? Brokerii mizează pe Contrapartea Centrală, conturile de economii și investiții și lichiditatea recordBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
CEC Bank pentru afaceri românești. Sunai Cadir, BRES Energy: România are în continuare cel mai bun raport între risc și randament din regiune. Mergem pe drumul cel bun, urmează câțiva ani foarte valoroși pentru RomâniaCEC Bank pentru afaceri românești · 15 noiembrie 2026