Impetum Group: Opt din 10 manageri din companiile românești consideră că economia este afectată de criza sanitară și se așteaptă la o revenire în U, mai degrabă decât în V
Opt din 10 manageri din companiile românești considerau la finele trimestrului trei că economia este afectată de criza sanitară, iar procentul celor care se declară îngrijorați și foarte îngrijorați de acest fapt este de 78%, chiar dacă gradul de încredere rămâne constant, al 41 din 100 de puncte, între relaxarea din perioada verii și îngrijorarea pentru viitor, arată indicele Confidex realizate…
Opt din 10 manageri din companiile românești considerau la finele trimestrului trei că economia este afectată de criza sanitară, iar procentul celor care se declară îngrijorați și foarte îngrijorați de acest fapt este de 78%, chiar dacă gradul de încredere rămâne constant, al 41 din 100 de puncte, între relaxarea din perioada verii și îngrijorarea pentru viitor, arată indicele Confidex realizate de Impetum Group.
Astfel, deși media este constantă, companiile sunt mai puțin optimiste decât erau în T2 și scade numărul celor care erau fie foarte optimiști, fie foarte pesimiști.
„Dacă la începutul pandemiei managerii români vedeau o criză în V, cu revenirea în 2 viteze, acum sunt de părere că prelungirea pandemiei va crește durata revenirii, iar forma crizei începe să fie tot mai vizibil spre un U. Managerii estimează că economia românescă își va reveni mai greu – în 31 de luni, cea europeană în 23 de luni. Aceștia sunt mai optimiști când vine vorba de sectorul de activitate din care fac parte afacerile lor, consideră că își vor reveni mai repede decât media pe economie, mai exact în 18 luni.”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026