În așteptarea energiei
În primele șase luni ale anului trecut, Eurostat arată că românii au avut de suportat cea mai mare creștere a facturii la energie dintre toate statele europene, de 14,1%, astfel că un consumator de aici are o factură mai mare decât unul din Ungaria.
Între prima jumătate a anului 2017 și prima jumătate a anului 2018, cele mai mari reduceri de prețuri la energie în monedă locală au fost înregistrate în Polonia (-4,3%) și Grecia (-3,6%), urmate de Letonia (-3,5%), Malta și Germania (ambele cu câte 3,2%). În contrast, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate în România (Ă14,1%), Estonia (11,7%), Olanda și Croația (ambele cu 9,2%)”, se arată în datele Comisiei Europene.
La final, Bulgaria, Lituania și Ungaria au terminat perioada analizată cu cele mai mici prețuri la energie pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, la polul opus fiind Danemarca, Germania și Belgia.
După aceste scumpiri, un consumator din România are o factură mai mare decât un croat, un maltez, un ungur, un lituanian și un bulgar, toți, cu excepția consumatorilor din Bulgaria, având venituri mai mari. Mai mult, consumatorii din Ungaria și din Bulgaria chiar ar putea fi alimentați cu energie din România în contextul în care piața locală este un exportator net de electricitate în regiune.
-
Acțiunile europene scad sub maximele istorice, după ce Huang renunță la postul de director general al Nvidia. Cât de afectate vor fi piețele europene și ce spun analiștii?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
CEC Bank pentru afaceri românești. Octavian Pătrașcu, CEO, NAGA Group: Când eram eu în liceu, ne gândeam la facultate, la cum să învățăm mai bine, dar noua generație se gândește la cum poate să facă bani sau să aibă un start-up. Interesul pentru a pune banii la lucru este în creștereCEC Bank pentru afaceri românești · 13 noiembrie 2026
-
Iulian Anghel, ZF: De ce o creștere de 1% a PIB, în T4, ar putea duce economia pe plus în 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026