În sfârșit: Uniunea Europeană a decis ca toate smartphone-urile, inclusiv cele de la Apple, să fie vândute cu un singur tip de încărcător, USB-C
Parlamentarii Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra legislației care va obliga toate viitoarele smartphone-uri vândute în UE - inclusiv iPhone-ul de la Apple - să fie echipate cu portul universal USB-C pentru încărcare prin cablu până în toamna…
Parlamentarii Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra legislației care va obliga toate viitoarele smartphone-uri vândute în UE – inclusiv iPhone-ul de la Apple – să fie echipate cu portul universal USB-C pentru încărcare prin cablu până în toamna anului 2024. Regula se va aplica, de asemenea, și altor dispozitive electronice, inclusiv tablete, aparate foto digitale, căști, console portabile de jocuri video și e-reader-uri. Laptopurile vor trebui să se conformeze regulii la o dată ulterioară.
Legislația este în curs de elaborare de peste un deceniu, dar în această dimineață s-a ajuns la un acord privind domeniul de aplicare a acesteia, în urma negocierilor între diferite organisme ale UE.
“Astăzi am făcut din încărcătorul comun o realitate în Europa!”, a declarat raportorul Parlamentului European, Alex Agius Saliba, într-o declarație de presă. “Consumatorii europeni au fost frustrați mult timp de încărcătoare multiple care se îngrămădeau cu fiecare dispozitiv nou. Acum, ei vor putea folosi un singur încărcător pentru toate electronicele lor portabile.” Legislația include, de asemenea, dispoziții menite să abordeze în viitor problema încărcătoarelor wireless, precum și armonizarea standardelor de încărcare rapidă.
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026
-
Compania aeriană cu care zbori a dat faliment? Un proiect care să protejeze banii turiștilor este pe drum. „Principiul e ca toată lumea să-și recupereze banii” VIDEOZF Live · 15 noiembrie 2026