Încă 10 ani de creștere?
Gradul de motorizare încă redus al României în comparație cu celeltate state europene creează premisele viitoarei creșteri pentru cererea de benzină și motorină, abia după 2030 urmând a fi vizibil impactul mobilității electrice. Sau cel puțin așa arătau lucrurile la…
Gradul de motorizare încă redus al României în comparație cu celeltate state europene creează premisele viitoarei creșteri pentru cererea de benzină și motorină, abia după 2030 urmând a fi vizibil impactul mobilității electrice. Sau cel puțin așa arătau lucrurile la finalul anului trecut. Va putea prețul record la pompă să accelereze această tendință?
Potrivit datelor provizorii pentru 2021 furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) anul trecut consumul de motorină a fost de 6,2 milioane de tone, cu 18% mai mare față de cel din 2020 și peste cel din 2019, astfel că cel puțin pe acest segment impactul crizei sanitare a fost pe deplin absorbit. Pe zona de benzină, cererea a fost de aproape 1,3 milioane de tone, peste cea din 2020 și ușor mai mică față de cea din 2019. Această revenire per ansamblu a cererii s-a suprapus și peste creșterea prețurilor, dar la final apetitul de mișcare a fost mai mare decât scumpirile aplicate.
Revenirea apetitului de consum se va menține cel puțin în următoarea decadă, spun cele mai mari companii petroliere locale, în ciuda popularității de care se bucură în acest moment mobilitatea electrică. „Cererea de benzină și motorină va fi determinată de o creștere a gradului de motorizare, care în România este în prezent la doar două treimi din media Uniunii Europene. Se preconizează că toate cele trei tipuri de carburanți – motorină, benzină și jet – vor înregistra o cerere mai mare până în 2030, comparativ cu 2019“, se arată în raportul pe 2021 publicat recent de OMV Petrom, cel mai mare jucător din segmentul petrolier local.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026