Încă o parte din business se redeschide din 15 iunie – grădinițele private, sălile de sport, dar regulile de funcționare nu sunt clare pentru antreprenori
Deși de câteva zile autoritățile vorbesc despre noi măsuri de relaxare din 15 iunie în mai multe domenii ale economiei, până ieri nu au fost structurate încă regulile pe care companiile direct vizate vor fi obligate să le implementeze peste patru zile.
♦ Autoritățile au anunțat pe mai multe voci, de la președinte la ministrul sănătății, o nouă etapă de relaxare după 15 iunie care vizează mai multe domenii ale economiei, de la educația privată la sălile de sport ♦ Antreprenorii stabilesc însă propriile măsuri pentru a-și proteja personalul sau clienții și spun că ar ajuta o comunicare mai eficientă despre cum să funcționeze lucrurile.
Deși de câteva zile autoritățile vorbesc despre noi măsuri de relaxare din 15 iunie în mai multe domenii ale economiei, până ieri nu au fost structurate încă regulile pe care companiile direct vizate vor fi obligate să le implementeze peste patru zile. În plus, declarațiile oficialilor din urmă cu câteva săptămâni privind redeschiderea restaurantelor, o piață de peste 11 mld. lei, sunt contrazise acum, când autoritățile nu permit deschiderea spațiilor închise din restaurant, ci doar a teraselor.
În lipsa acestor reguli din partea statului, antreprenorii se ghidează după propriile reguli de distanțare, în unele cazuri sporind recomandările generale de distanțare socială și protecție. Până ieri, la închiderea ediției, nu a fost dată nicio lege sau ordonanță pentru prelungirea stării de alertă după 15 iunie sau pentru măsurile de relaxare vehiculate.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026
-
Finanțe personale. Românii au ajuns să aducă la bursă aproape cât fondurile Pilon II. Jumătate din bani au intrat în ETF-uriBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026