Încă un pas până la 10 mld. euro
Cu un ritm de creștere de circa 6,7% în 2017, comerțul cu carburanți s-a apropiat foarte mult de pragul de 10 miliarde de euro, record pentru această piață dominată de patru mari jucători. Care sunt tendințele unui domeniu care pune România în mișcare?
„Pe fondul creșterii economice deosebite a României, la carburanți am avut o creștere substanțială. Evoluția bună nu a venit doar din partea de flote, ci și din segmentul rezidențial acolo unde anul trecut circa 630.000 de mașini, noi sau second-hand, au fost înregistrate. Și de aici a venit creșterea“, a spus Mariana Gheorghe, directorul general executiv al OMV Petrom, cea mai mare companie locală.
OMV Petrom a terminat anul trecut cu vânzări de 19,4 miliarde de lei, cu 17% mai mari față de cele din 23.016, și cu un profit net de aproape 2,5 miliarde de lei, cu 140% mai mare față de cel din 2016.
Ceea ce este însă de remarcat este faptul că rezultatul din downstream, divizie care include și vânzările prin stații, a fost mai mare decât cel din upstream, core-ul tradițional al Petrom.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026