Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Începe „săptămâna mare“ a rezultatelor din energie

Cele mai mari companii energetice locale își vor anunța începând de săp­tă­mâna viitoare rezultatele financiare înre­gistrate în primele trei luni ale anului, „balul“ fiind deschis chiar de Pe­trom, unicul producător local de pe­trol și gaze. Companiile energetice sunt cele mai importante prezențe de pe bur­sa de la București, iar ritmul în care evo­luează business-ul lor este un bun in­di­ca­tor…

Roxana Petrescu · 5 mai 2016 · 2 min de citit

Cele mai mari companii energetice locale își vor anunța începând de săp­tă­mâna viitoare rezultatele financiare înre­gistrate în primele trei luni ale anului, „balul“ fiind deschis chiar de Pe­trom, unicul producător local de pe­trol și gaze. Companiile energetice sunt cele mai importante prezențe de pe bur­sa de la București, iar ritmul în care evo­luează business-ul lor este un bun in­di­ca­tor al evoluției economice în an­sam­blu.

 

Astfel, pe 11 mai sunt așteptate re­zultatele OMV Petrom, cea mai mare companie energetică locală. Petrom a încheiat anul 2015 cu o pierdere de 690 de milioane de lei, prima după pri­va­ti­zarea din 2004, prăbușirea barilului de petrol obligând compania la deprecieri ma­sive în zona de explorare și pro­ducție. Businessul consolidat al com­paniei a fost de 18,1 miliarde de lei. Petrom spunea însă la finalul anului trecut că la un baril de 40 de dolari poate să facă profit, rezultatul din 2015 fiind afectat de măsurile speciale luate. Ceea ce va fi de asemenea interesant de urmărit va fi evoluția cererii de produse petroliere din primul trimestru, având în vedere că de anul trecut consumul a revenit pe creștere.

Citește și