Îndatorarea și mersul creditării: avem oare un puzzle?

Discuția de mai jos pornește de la două fapte, unul la nivel European (UE), celălalt la nivel național (autohton). Astfel, Banca Centrala Europeană (ECB) a procedat recent la inițierea unei noi linii de finanțare ultra-ieftine pe mai mulți ani (patru ) de 400 de miliarde euro.

Scopul este de a stimula creditarea, mai ales către întreprinderi mici și mijlocii, care sunt vlăguite de o “rupere a mecanismului de transmisie” în sensul accesului la finanțare.  ECB are în vedere adoptarea de măsuri similare unora practicate în Marea Britanie de Banca Angliei (BoE), de “orientare” a creditării.

Deși trebuie spus că, potrivit afirmatiilor unor oficiali ai BoE, acele masuri nu au avut eficacitatea sperată. Al doilea fapt este afirmația lui Mugur Isarescu, că este posibil să se formeze noi bule speculative, asemănătoare celor din perioada 2006-2008. Guvernatorul BNR se alătură altor șefi de bănci centrale care au semnalat acest risc în condițiile injecțiilor mari de lichiditate operate de FED, BoE și alte bănci de emisiune, în ultimii ani, și în condițiile căutării febrile de randamente mai mari de către investitori. Acest avertisment este de judecat în conjuncție cu o probabilă corecție de amploare pe piața obligațiunilor atunci când bănci centrale mari (care influențează ciclul financiar global) vor începe să extragă lichidități din piețe.  

Ce au in comun faptele evocate mai sus este preocuparea fata de relatia intre creditare si dinamica economica considerand doua aspecte: a/ daca creditul sustine relansarea economica; b/ catre ce sectoare se indreapta creditul. Din debutul crizei financiare s-a remarcat prabusirea creditariisi era firesc sa fie subliniat binomul cadere a creditului-cadere economica, cu efecte sugerate de cauzalitate. Datele sunt de altfel graitoare in acest sens (vezi graficele, unde sunt clare dinamici ale creditului ce au  indus bule speculative mari in unele tari din UE ). Sa ne aducem aminte de expansiunea creditarii de 20-30% in termeni reali anual in tari nou  intrate in Uniune. Expresia des utilizata este de “credit crunch”. Inferenta este ca la originea caderii economice sta prabusirea creditarii. Aceasta din urma  fiind provocata de “inghetarea pietelor” (banii nu maicircula), “capcana lichiditatii” (preferinta foarte mare pentru cash), revelarea unor portofolii putrede in bilanturile multor banci si firme, indatorare excesiva, etc. Si latura cererii a intrat in atentie in masura in care inclinatia spre a lua credit s-a diminuat substantial in noile conditii de pe piete. Cand datoriile sunt mari (si/sau cresc), cand pietele devin potrivnice, cand perspectiva este cenusie, dorinta de a lua credit este amputata; efortul este in principal de a supravietuisi nu de a investi.

“Efectul bilantier” (balance-sheet effect) opereaza atat pe latura ofertei de credit (ilustrata de dezintermediere financiara –in Romania ponderea stocului de credite in PIB a scazut de la cca.54% in dec. 2009 la 44% in febr 2014) cat si pe latura cererii de credit. Bancile au ele insele nevoie de o capitalizare mai buna si sunt reticente in a oferi credit cu larghetea caracteristica anilor pre-criza, ceea ce se traduce in conditii de eligibilitate mai exigente. Si in Romania intalnim adesea  formularea  bancherilor comerciali ce remarca lipsa de “proiecte bancabile”, care sa corespunda noilor cerinte (mult mai stricte). In acelasi timp, propensiunea intreprinderilor, dintre care unele au datorii mari, de a contracta imprumuturi noi este mult diminuata. Indatorarea suverana (accentuata de criza cu cca 30% din PIB la nivelul UE28) si cea privata explica, fie si partial, mecanismul frant al creditarii.

 Dar ce este supra-indatorare? Aici raspunsul nu este chiar usor de dat. Fiindca exista in istorie cazuri de tari ce au intrat in incapacitate de plata avand datorii publice nu peste 50% din PIB. Si exista companii care nu par a fi extrem de indatorate si care nu au acces la credit intrucat perspectiva de afaceri nu este buna. Uneori, crize de lichiditate trec rapid  in crize de solventa. Desigur, avem in vedere in aceste situatii circumstante nu  izvorate dintr-o criza globala, cu efecte globale. O constatare principala este ca economiile avansate din UE au datorii publice si private considerabil mai mari decat tarile din Europa centrala si de Rasarit. De pilda, dupa statistici europene (Eurostat) si raportand datorii la PIB, Germania avea in 2012 datoria publica si cea a sectoruluiprivat (fara institutii financiare) de 81% si respectiv 107%  ; Olanda de 71,3% si respectiv 219% (!!); Marea Britanie de 89% si respectiv 178%; Italia de 127% si, respectiv, 126,4%. In timp ce,  in acelasi an, cifrele corespondente in Polonia au fost de 55,6% si respectiv 74,8%; in Slovacia de 52,7% si respectiv  73%; in Cehia de 46,2% si respectiv 72,4%, in Romania de 38% si respectiv 73%. O explicatie pentru aceasta diferenta ar fi ca noile tari din UE au intrat in caruselul indatorarii din ultimele decenii mai tarziu. O distinctie notabila este intre datorii interne si datorii externe (cele din urma fiind responsabile pentru crize de balanta de plati).