Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Industria alimentară. Focus pe optimizare

Primii 20 de jucători din producția de alimente au avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 24 de miliarde de lei, adică peste 30% din cifra de afaceri generată la nivelul întregului sector, care în 2022 era de circa 72 de miliarde de lei, conform datelor de la Registrului Comerțului. Industria alimentară este puternic dependentă de marii jucători, mai ales în domenii precum producția lactate, de…

Mădălina Dediu Panaete · 3 aprilie 2024 · 3 min de citit

♦ Ultimii ani au adus pentru industria alimentară o serie de șocuri care au reprezentat adevărate provocări inclusiv pentru marii jucători din sector, care la prima vedere par mai puternici în fața dezechilibrelor. Pandemia, războiul din Ucraina, inflația și incertitudinea continuă din ultimii trei ani au adus o schimbare de tactică pentru companiile din industria alimentară mai ales în condițiile în care bugetul consumatorului a suferit schimbări importante în ultimii ani, iar în unele categorii de produse consumul s-a schimbat. Practic, ultimii ani au fost un adevărat roller coaster pentru companiile din industria alimentară, care au asistat la o creștere a consumului, apoi la o scădere, apoi la o revenire și apoi iar un declin, preferințele consumatorilor schimbându-se în multe categorii de produse. Ambalaje mai mici, mărci private sau mai puține produse în coșul de cumpărături -sunt doar câteva din tendințele în industria alimentară. În tot acest „joc”, investițiile în noi tehnologii au fost pe primul loc în bugetele companiilor care sunt pregătite pentru vremuri mai bune. Panouri fotovoltaice care să ajute la gestionarea mai bună a costurilor cu energia, roboți de ambalare sau care să care greutăți mare, linii complet automatizate de producție sau noi tehnologii care să reducă impactul asupra mediului sunt doar câteva din investițiile făcute de marii jucători din industria alimentară. 

Primii 20 de jucători din producția de alimente au avut în 2022 o cifră de afaceri de peste 24 de miliarde de lei, adică peste 30% din cifra de afaceri generată la nivelul întregului sector, care în 2022 era de circa 72 de miliarde de lei, conform datelor de la Registrului Comerțului. Industria alimentară este puternic dependentă de marii jucători, mai ales în domenii precum producția lactate, de ulei și de zahăr. 

Topul celor mai mari jucători din industria alimentară este condus din punctul de vedere al cifrei de afaceri de jucători din producția de ulei, care au însă în portofoliu și alte produse și unii dintre ei fac și trading de cereale. Pe de altă parte, prezența lor în vârful clasamentului relevă și puterea României ca important producător de cereale și semințe la nivel european. Nu același lucru se întâmplă și la nivel de materii prime pentru alte tipuri de produse precum mezeluri și produse lactate. Dacă nu luăm în calcul producătorii de ulei din clasament, cea mai mare companie din industria alimentară este Smithfield România, producător de carne de porc, parte a unuia dintre cei mai mari jucători din acest domeniu la nivel mondial – WH Group din China. Însă Smithfield este practic singurul producător de carne de porc din clasament, ceea ce vine să sublinieze încă o dată cât de slab dezvoltat a ajuns acest domeniu, în condițiile în care consumul de carne de porc a rămas la același nivel, dar producția de carne de porc s-a diminuat, pe fondul pestei porcine.

Citește și