Versiunea completă
Business Hi-Tech

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România a ajuns la afaceri de 312 mil. dolari în 2021, în creștere cu 20%

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România a înregistrat o creștere de 20% a cifrei de afaceri la finalul anului trecut față de anul 2020, ajungând astfel la 312 milioane de dolari, potrivit unui studiu anual realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA).

Alexandra Cepăreanu · 25 octombrie 2022 · 2 min de citit

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România a înregistrat o creștere de 20% a cifrei de afaceri la finalul anului trecut față de anul 2020, ajungând astfel la 312 milioane de dolari, potrivit unui studiu anual realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA). 

„2021 reprezintă pentru industria dezvoltatoare de jocuri video din România unul din anii cu cele mai mari creșteri din istorie. Industria dezvoltatoare de jocuri video din România este din ce în ce mai atractivă pentru investitori, companii multinaționale, și chiar pentru autorități, având în vedere că rata de profitabilitate a acestui sector este de două ori mai bună decât media națională“, a spus Cătălin Butnariu, președinte al RGDA.

Pe parcursul anului trecut, companii de profil de pe piețe internaționale au făcut pași pe piața națională și au deschis birouri în România. Astfel, în 2021 studioul românesc AMC România a fost preluat de Keywords Studios, iar Funcom, cel mai mare dezvoltator de jocuri din Norvegia, și studioul polonez Ten Square Games, dezvoltator de jocuri pentru mobile, au deschis birouri în București.

Citește și