Industria veterinară la început de 2026, sub impactul reducerii finanțării la jumătate. Medicii veterinari spun că ar putea fi nevoiți să reducă personalul, să crească prețurile sau chiar să închidă businessul. Începând cu ianuarie 2026, Guvernul a redus
Industria veterinară a început anul 2026 sub impactul reducerii finanțării de către guvern la jumătate, de la 10.000 de lei lunar la 5.000 de lei, măsură care, spun medicii veterinari, ar putea duce la reduceri de personal, la creșteri de prețuri sau chiar la închideri de cabinete, arată un studiu al companiei de cercetare Ipsos.
♦♦ Măsura se aplică însă doar anumitor cabinete, mai exact medicilor concesionari care au contract cu statul, undeva la 40% din total, conform estimărilor unor jucători din piață ♦ E vorba mai ales de cabinetele din rural (dar nu numai), care se ocupă de supravegherea bolilor, de campanii de vaccinare, de microciparea și înregistrarea animalelor din gospodării.
În timp ce 44% dintre veterinari afirmă că nu au beneficiat de această finanțare, un procent egal se așteaptă să fie semnificativ sau extrem de afectați, mai arată aceeași sursă. Motivul acestei polarizări îl reprezintă faptul că măsura se aplică doar anumitor cabinete, mai exact medicilor concesionari care au contract cu statul, undeva la 40% din total, conform estimărilor unor jucători din piață.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026