Versiunea completă
Business Construct

Industrie. Mobilă. Accent pe premium și modern

Producția și retailerul de mobilă nu au scăpat nici ele de incertitudinile și de inflația din 2024 și deși numeroși jucători din piață s-au confruntat cu provocări, consumatorii români au continuat să achiziționeze mobilier și decorațiuni, accentul fiind pus pe…

Mădălina Dediu Panaete · 1 iulie 2025 · 2 min de citit

Producția și retailerul de mobilă nu au scăpat nici ele de incertitudinile și de inflația din 2024 și deși numeroși jucători din piață s-au confruntat cu provocări, consumatorii români au continuat să achiziționeze mobilier și decorațiuni, accentul fiind pus pe produse premium, moderne, dar și accesibile de cele mai multe ori.

”Deși incertitudinile macroeconomice – precum inflația, evoluția cursului valutar și presiunile asupra veniturilor – au determinat o atitudine mai prudentă în rândul consumatorilor, am remarcat un interes constant pentru amenajarea și îmbunătățirea locuinței. Românii continuă să valorizeze confortul propriei case, văzând mobilierul nu doar ca pe o nevoie funcțională, ci ca pe o expresie a stilului de viață și a identității personale”, spune Adelina Badea, CEO al Mobexpert, unul dintre cei mai mari producători și retaileri de mobilier de pe plan local. Ea adaugă că în 2024, consumul în industria de mobilier și decorațiuni interioare a avut o evoluție echilibrată, influențată de contextul economic general, dar susținută de o cerere stabilă în segmentele premium și urban. Grupul are fabrici proprii și o rețea proprie de magazine, dintre care 11 hipermagazine (de dimensiuni mari, amplasate în marile orașe), 15 magazine de dimensiuni mai mici (dintre care șase sunt magazine concept store, fiecare având o suprafață cuprinsă între 1.300 și 1.500 mp) și 8 magazine outlet (care oferă produse Mobexpert la prețuri reduse). Grupul deține șase fabrici de mobilă care produc pentru piața românească și pentru export.

”Pentru Mobexpert, anul 2024 a adus o ușoară accelerare a consumului în ultimele luni, în special în orașele mari și în rândul clienților tineri, care caută soluții personalizate, materiale sustenabile și un design funcțional. Această categorie de clienți este tot mai atentă la proveniența produselor, la impactul asupra mediului și la valoarea pe termen lung a achiziției”. Canalul online a continuat să crească, adaugă Adelina Badea, care punctează că 2024 a fost un an de consolidare și adaptare la un consum mai sofisticat, mai informat și mai orientat spre valoare – o direcție care ne confirmă strategia companiei de investiții în design propriu, colecții modulare, soluții de amenajare complete și digitalizare continuă a experienței de cumpărare.

Citește și