Infografic: Piața farma din 1998 până în 2013
Piața de medicamente a fost una dintre cele mai dinamice din economie, ajungând la 2,6 mld. euro anul trecut de la sub 500 mil. euro la începutul anilor 2000. Spre deosebire de alte piețe europene, în România, industria a luat startul mai târziu, astfel că o parte din această creștere reprezintă de fapt o recuperare a diferenței existente. Însă motorul principal a fost reprezentat de majorare sum…
Piața de medicamente a fost una dintre cele mai dinamice din economie, ajungând la 2,6 mld. euro anul trecut de la sub 500 mil. euro la începutul anilor 2000. Spre deosebire de alte piețe europene, în România, industria a luat startul mai târziu, astfel că o parte din această creștere reprezintă de fapt o recuperare a diferenței existente. Însă motorul principal a fost reprezentat de majorare sumelor pe care statul le alocă pentru produsele farmaceutice.
Descarca varianta Excel a graficuluiMai multe grafice si tabele din domeniul farma
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026