ING: Patru din 10 români ar accepta joburi care le impun deschiderea sau folosirea contului lor bancar și efectuarea de transferuri, devenind astfel cărăuși de bani, chiar dacă 8 din 10 cred că această activitate se pedepsește cu închisoarea
Patru din 10 români ar accepta joburi care le impun deschiderea sau folosirea contului lor bancar și efectuarea de transferuri, devenind astfel cărăuși de bani (money mules), cei mai vulnerabili la acest tip de scheme fiind cei cu vârste între 18 și 34 de ani, studenți sau muncitori, care trăiesc în localități mici având niveluri de educație și venituri medii sau scăzute, arată un studiu ING.

Femeile sunt mai vulnerabile să devină cărăuși de bani printr-o decepție care implică o ofertă de job, în timp ce bărbații sunt mai degrabă dispuși să fie cărăuși de bani în cunoștință de cauză. În plus, vulnerabilitatea de a deveni money mule este cea mai ridicată la persoanele care nu par să ia în serios securitatea informațiilor lor bancare.
Cu toate acestea, nouă din 10 români spun că nu sunt dispuși să fie cărăuși de bani și opt din 10 cred că această activitate se pedepsește cu închisoarea.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026