Inspirat din experiența părinților, face din croitorie 65.000 de euro
Marin Bogdan, 22 de ani, din Buzău, a pus în 2011 bazele unui mic atelier de croitorie la comandă și a unui magazin online unde comercializează materiale textile, ideea pornind de la anii de experință pe care părinții lui îi au în domeniu.
Marin Bogdan, 22 de ani, din Buzău, a pus în 2011 bazele unui mic atelier de croitorie la comandă și a unui magazin online unde comercializează materiale textile, ideea pornind de la anii de experință pe care părinții lui îi au în domeniu.
Astfel, tânărul, absolvent al unei facultăți de marketing, a ajuns să conducă un business care în primele trei luni de activitate a avut încasări de 18.000 de lei ( în jur de 4.000 de euro) și un profit de 1.700 de lei, potrivit datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Firma Mondissimo Designs SRL-D, cea care operează atelierul și magazinul online, a fost înregistrată în aprilie 2011, însă antreprenorul spune că activitatea propriu-zisă a început din luna octombrie a aceluiași an. „Anul trecut cifra de afaceri a firmei a fost de până în 65.000 de euro, iar anul acesta așteptăm să crească vânzările”.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Top 5 cele mai citite știri din ZF în ultimele 24 de ore, 13.11.2026Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026