Ce se mai întâmplă cu banii europeni din programul 2021-2027. Proiecte în valoare de 620 mil. euro lansate pentru IMM-uri. Deși întârziate de guvern două luni, programele regionale pot fi primele care produc plăți în 2023
Cele mai mari șanse pentru decontări din cadrul financiar multianual 2021-2027, care a debutat practic în România anul acesta, sunt pentru programele regionale, acestea fiind cele mai avansate cu pregătirile pentru decontarea investițiilor, spune Oana Bâra (foto), coordonator de programe la BCR România.
♦ Agențiile de dezvoltare regională (ADR) s-au mișcat cel mai repede în avansarea apelurilor de proiecte prin programul financiar european 2021-2027, dar o ordonanță de guvern le-a dat înapoi cu două luni.
Cele mai mari șanse pentru decontări din cadrul financiar multianual 2021-2027, care a debutat practic în România anul acesta, sunt pentru programele regionale, acestea fiind cele mai avansate cu pregătirile pentru decontarea investițiilor, spune Oana Bâra (foto), coordonator de programe la BCR România.
„Pe programele regionale putem avea primele proiecte aprobate în 2023“, a spus ea, care a adăugat că totuși vor fi câteva întârzieri ca urmare a modificării legii.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026