Integratorii vorbesc despre piața soluțiilor IT&C: Este pe creștere, dar timidă
Piața de soluții integrate IT&C nu a mai crescut cu ratele din anii trecuți în contextul în care sectorul public - clientul cel mai mare - a tăiat bugetele, iar companiile private sunt atente la costuri.
„Anul trecut, piața de soluții IT a înregistrat o evoluție pozitivă, atât ca volum, cât și ca rată de creștere. Anul 2015 a fost un an al proiectelor complexe, ținând cont de portofoliul dezvoltat de companii și de verticalele în care și-au desfășurat activitatea. În ceea ce privește tipurile de servicii IT, integrarea de sisteme a rămas în continuare segmentul cu cea mai mare pondere din piață”, spune despre evoluțiile din anul precedent Bogdan Padiu, CEO al grupului de companii Teamnet, unul dintre jucătorii-cheie de pe piața locală de profil.
„Provocările cele mai importante ale lui 2015 în businessul IT local, similar celor de la nivel global și european, au fost cele legate de nevoia de reducere a costurilor de producție, creșterea eficienței și a competitivității (prin agilitate, inovație și preț), lupta pentru proiecte puține și de valoare mică ce a dus la necesitatea abordării unor noi categorii de clienți care să genereze venituri suplimentare, precum și nevoia de a crește controlul proceselor interne și a celor în relația cu ecosistemul (clienți și furnizori)”, afirmă și Nicoleta Macovei, system integration business unit manager în cadrul Asseco SEE România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piață, parte a grupului polonez cu același nume.
„Am asistat la creșterea cotei de piață a integratorilor naționali și regionali, a continuat fenomenul centrelor IT de outsourcing, în special pentru grupurile multinaționale din IT, bănci, asigurări și telecom, proiectele în cloud, precum și derularea unor proiecte din sectorul public care au făcut parte din ciclul anterior de finanțare europeană, dar a scăzut substanțial ponderea proiectelor construite în jurul soluțiilor dezvoltate la cerere, în favoarea implementărilor de soluții software standard, cu referințe solide și un set consistent de funcționalități și procese deja integrate“, spune și Nicoleta Macovei.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internațional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026