Versiunea completă
Business Hi-Tech

Integrity Meter a dezvoltat o platformă pentru recrutarea și retenția angajaților

Compania Integrity Meter a lansat pe plan local o platformă inovativă pentru testarea integrității candidaților în procesul de recrutare și postangajare, un instrument care vine în sprijinul departamentelor de resurse umane și de securitate ale companiilor.

Ioana Niță · 22 mai 2019 · 1 min de citit

Compania Integrity Meter a lansat pe plan local o platformă inovativă pentru testarea integrității candidaților în procesul de recrutare și postangajare, un instrument care vine în sprijinul departamentelor de resurse umane și de securitate ale companiilor. 

Inovația pe care o aduce Integrity Meter constă în testarea complexă a candidaților și a angajaților unei organizații, prin furnizarea unui serviciu unic care nu doar pune întrebările potrivite, ci are și capacitatea tehnică de a verifica veridicitatea răspunsurilor primite. Platforma include teste de integritate inteligente, care pot fi personalizate și orientate către nevoile fiecărei companii. 

Testele on-line evaluează candidații pentru a stabili gradul de adecvare a acestora la valorile și cultura organizațională particulară fiecărui angajator. Platforma, care emite instant rapoarte specifice, include o arie complexă de subiecte testate, caracteristici ale personalităților și factori de risc. Sistemul are implementate mecanisme de detecție a încercărilor de ascundere a informațiilor și oferă măsuri preventive bazate pe subiectele evidențiate în raport și capacități statistice extinse.

Citește și