Intercapital IM închide iFond Gold
Societatea de administrare a investițiilor Intercapital Investment Management a anunțat ieri pe bursă că nu va prelungi durata de viață a fondului închis de investiții iFond Gold, care ajunge la maturitate pe 9 decembrie.
Societatea de administrare a investițiilor Intercapital Investment Management a anunțat ieri pe bursă că nu va prelungi durata de viață a fondului închis de investiții iFond Gold, care ajunge la maturitate pe 9 decembrie.
„Ca urmare a ajungerii la maturitate a fondului, tranzacționarea unităților de fond la Bursa de Valori București va fi suspendată începând cu ziua de 8 decembrie 2015 (inclusiv). Ulterior scadenței fondului, unitățile de fond vor fi retrase de la tranzacționare. Investitorii pot solicita răscumpărarea unităților de fond“, spun administratorii fondului într-un raport emis pe bursă.
Fondul s-a listat la bursa din București sub simbolul IFG, în urma unei oferte publice derulate în toamna anului 2010 prin care a strâns circa 4 milioane de lei de la investitori. În prezent fondul dispune de active de jumătate de milion de lei. Investitorii care au subscris la oferta fondului au marcat o pierdere de 86%, potrivit datelor de la 31 octombrie. Printre investitorii fondului se numără și SIF Moldova, care la 30 septembrie 2015 deținea un pachet de 2.475 de unități iFond Gold, reprezentând 12% din capitalul fondului.
-
Turbomecanica își crește profitul cu 81% în primele nouă luni, la 7,8 mil. lei, dar raportează venituri totale în scădere, sub cele bugetate. Rezultatul net mai mare vine pe fondul cheltuielilor mai mici: compania a renunțat la 130 de angajați în ultimul anBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Bursă. Ziarul Financiar a făcut pe baza informațiilor publice o radiografie a proiectului Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic în plină derulare din România, care va dubla din 2027 producția de gaze a României. Focusul a fost mai ales pe partea de contractare. Ce se știe în acest moment?Burse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Pană globală la Microsoft: Outlook, Teams și Copilot au căzut, afectând companii și instituții guvernamentale din întreaga lume. Peste 130.000 de utilizatori au raportat problemeEveniment · 13 noiembrie 2026