International Alexander din Arad: 20% din business vine de pe piețe externe. Suntem prezenți în Ungaria, Serbia, Germania si Cehia
Grupul de logistică și transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, ce a ajuns la afaceri de 300 de milioane de euro anul trecut, își asigură 20% din business pe piețele externe.
Grupul de logistică și transport marfă International Alexander din Arad, cu capital românesc, ce a ajuns la afaceri de 300 de milioane de euro anul trecut, își asigură 20% din business pe piețele externe. Compania a pornit afacerea cu un camion ce transporta textile și a ajuns să fie prezentă în Ungaria, Serbia, Germania și Cehia.
„În 2003 când s-a înființat compania nu avea viziunea de astăzi. Am pornit de la un camion pe zona de textile, ne-am dezvoltat pe partea de automotive în 2006. Din 2012 am decis să ne specializăm pe un anumit segment și să dovedim că putem face performanță în acest sector, în care am reușit să aducem în portofoliu multinaționale“, a declarat Loredana Apreutese, director general al International Alexander, liderul pieței de transport mărfuri, la conferința ZF Cei mai mari jucători din economie 2024. Grupul asigură servicii de transport multimodal, pe cale rutieră, pe apă sau aer și oferă și soluții logistice, funcționând și ca o casă de expediții.
Datele de la mfinante.ro arată că cea mai mare firmă din grup, International Alexander, a finalizat 2023 cu afaceri de 665,4 mil. lei, față de 635 mil. lei anul anterior. Grupul a crescut atât în mod organic, cât și prin achiziții și are operațiuni în Ungaria, Serbia, Germania și Cehia.
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026