INTERVIU Omer Susli, Homelux: Vrem mai multe magazine în București. Suntem foarte legați de piața rezidențială, iar dacă aceea merge bine, și nouă ne merge bine
Rețeaua de mobilă și decorațiuni Homelux s-a extins vineri cu un magazin nou la Ploiești, al doilea din acest oraș, și va mai deschide o unitate nouă până la finalul acestui an la Drobeta-Turnu Severin.
♦ Până la finalul anului 2021, un magazin Homelux va fi deschis și în complexul Fortuna Severin Shop Center, deținut tot de Omer Susli, iar în 2022 alte două magazine sunt gata să se deschidă – la Râmnicu Vâlcea și la București.
Rețeaua de mobilă și decorațiuni Homelux s-a extins vineri cu un magazin nou la Ploiești, al doilea din acest oraș, și va mai deschide o unitate nouă până la finalul acestui an la Drobeta-Turnu Severin.
„Magazinul din Ploiești are o suprafață de 1.000 de metri pătrați, mai mică decât celălalt magazin din oraș, care are 10.000 de metri pătrați. Este primul sub un format atât de mic. Investiția a fost de circa 1 milion de euro cu tot cu stocul de marfă“, spune Omer Susli.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Dacia a avut cel mai slab octombrie de la criza microcipurilor din 2021: doar 20.373 de mașini la Mioveni, cu o treime sub nivelul de anul trecutAuto · 15 noiembrie 2026