Investiția de 355 mil. lei pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe a intrat in linie dreaptă
Proiectul pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, în lungime de 11,5 km, investiție de 355 mil. lei (peste 73 mil. euro), finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a intrat în linie dreaptă, odată cu aprobarea…
Proiectul pentru realizarea centurii ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, în lungime de 11,5 km, investiție de 355 mil. lei (peste 73 mil. euro), finanțată din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, a intrat în linie dreaptă, odată cu aprobarea de către Guvern a indicatoriilor tehnico-economici. Până în luna septembrie, Hotărârea de Guvern privind exproprierile ar trebui să fie adoptată, iar tot anul acesta să fie demarată procedura de achiziție a proiectării și execuției, potrivit reprezentanților primăriei Sfântu Gheorghe.
„Este un pic mai laborioasă procedura, dar eu așa vreau să o demarăm anul acesta, și să avem contractul de lucrări la începutul anului viitor, ca să putem începe lucrările. Am avut foarte mult ajutor și din partea autorităților locale din Sfântu Gheorghe, care s-au implicat să ne ajute cu avize și autorizații’’, a transmis Carmen Olariu, directorul adjunct investiții al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, într-un comunicat de presă. Fiind finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare, proiectul trebuie să fie finalizat până la sfârșitul anului 2023.
Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe ar urma să se desprindă din DN12 înainte de Coșeni, pe partea dreaptă a drumului național, continuă până la intersectarea cu DJ103B, prin care se asigură accesul către Ozun, apoi până la intersectarea cu DN13E, prin care se asigură accesul catre Târgu Secuiesc, Covasna și către Parcul Industrial din Câmpul Frumos. Centura ocolitoare se va finaliza prin întoarcerea în DN12, la ieșirea din Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, după zona Arenei Sepsi.
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Viitorul dezvoltării rezidențiale stă în comunitățiBusiness Construct · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026