Investiție de 30 mil. lei pentru construirea unui laborator de medicină nucleară în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, subordonat Consiliului Județean Arad, a demarat un proiect de investiții de aproximativ 30 mil. lei (circa 6 mil. euro), ce prevede construirea unui laborator de medicină nucleară în cadrul Secției de Oncologie a unității…
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, subordonat Consiliului Județean Arad, a demarat un proiect de investiții de aproximativ 30 mil. lei (circa 6 mil. euro), ce prevede construirea unui laborator de medicină nucleară în cadrul Secției de Oncologie a unității spitalicești.
’’Proiectul presupune construirea unui corp de clădire nou, de tip parter, cu o suprafață de 506,85 mp. Acesta va cuprinde săli de examinare PET-CT și SPECT-CT cu camere de comandă dedicate, spații de tip HOT LAB, camere de injectare, zone de așteptare și decontaminare, cabinete medicale pentru interpretarea rezultatelor, vestiare și spații auxiliare. Proiectul include soluții tehnice avansate pentru protecția radiologică, precum și un sistem special de colectare și decontaminare a apelor uzate’’, potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Județean Arad.
Noul laborator este conceput pentru a funcționa atât în regim ambulatoriu, cât și pentru spitalizarea de zi, ceea ce va reduce semnificativ durata internărilor și va degreva secția de oncologie. Proiectul are un termen de execuție estimat la 6 luni. Achiziția aparatelor este realizată prin fonduri europene din Programul Sănătate, în timp ce construirea clădirii este susținută din bugetul propriu al Consiliului Județean Arad.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026