Investiție de peste 44 mil. lei pentru extinderea ambulatoriului corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor
Primăria Oradea a demarat un proiect de investiții de 44,1 mil. lei (8,9 mil. euro), fără TVA, finanțat din fonduri europene și din bugetul propriu al municipalității, pentru extinderea ambulatoriului corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Contractul…
Primăria Oradea a demarat un proiect de investiții de 44,1 mil. lei (8,9 mil. euro), fără TVA, finanțat din fonduri europene și din bugetul propriu al municipalității, pentru extinderea ambulatoriului corpului B al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor. Contractul aferent lucrărilor de execuție a fost semnat între municipiul Oradea si asocierea formată din companiile Precon Transilvania (lider de asociere) și Lemacons, Termoline, Romger General Trade & Consulting, avându-i ca subcontractanți pe Al.Se.Ro Impex și Medical Gazplus. Investiția presupune extinderea actualei clădiri a unității spitalicești pe latura vestică și nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto și parcării, o porțiune din spațiul verde existent și drumul de acces în spatele terenului aferent imobilului.
’’Este nevoie de acest nou ambulator pentru că cel actual, de pe strada Republicii, nu oferă condiții optime pentru cei care îi trec pragul și, totodată, este necesar ca sediul administrativ să funcționeze într-un spațiu corespunzător. Dincolo de acest ambulator va fi construită parcarea supraterană a spitalului, care va fi legată printr-o pasarelă pietonală de noua clădire.’’, a spus Florin Birta, primarul Oradiei, într-un comunicat de presă.
Suprafața construită a clădirii propuse este de 5.491 mp, iar suprafața desfășurată este de 30.290 mp. Durata de execuție este de 18 luni. Proiectul presupune și dotarea cu aparatură și mobilier medical, precum și cu mobilier non-medical necesar desfășurării activității ambulatoriului.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026