Investițiile chinezești în Statele Unite vor atinge un nou record
Investițiile directe chinezești în economia Statelor Unite ar putea atinge un nou maxim în acest an în urma unui val de tranzacții anunțat la începutul lui 2016, însă specialiștii spun că ritmul este deja în curs de încetinire din cauza atenției sporite acordate acestor tranzacții de către politicieni și autorități, scrie Wall Street Journal.
Companiile chinezești sunt așteptate să investească între 20 și 30 miliarde de dolari în Statele Unite în 2016, în principal prin fuziuni și achiziții, comparativ cu nivelul record de 15 miliarde de dolari de anul trecut și 11,9 miliarde de dolari în 2014, potrivit unui raport publicat recent.
Investițiile încep însă să atragă o atenție sporită din partea politicienilor și autorităților de la Washington.
Până acum, China a investit foarte puțin în SUA comparativ cu Marea Britanie, Japonia și alte economii avansate. Însă volumul total anual al investițiilor crește rapid, iar China se uită din ce în ce mai puțin către țările în curs de dezvoltare bogate în materii prime, în condițiile în care Beijingul încearcă să-și reorienteze economia către tehnologie, servicii și cheltuieli sporite de consum.
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
ZF Deschiderea de astăzi la Bursă. Adrian Codirlașu, CFA România: Cred că vor fi taxe mai mari anul viitor, pentru că dispar banii din PNRR. Soluția e fiscală, nu monetară, prin reducerea cheltuielilorBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026