Ionuț Ciprian Dejeu, Distri Fresh International: Am încercat să depunem foarte multe proiecte pe fonduri europene în ultima perioadă, chiar ne-am angajat în firmă un specialist, dar din păcate condițiile sunt tot mai stricte
Antreprenorii români vor să dezvolte proiecte cu ajutorul fondurilor europene, însă de multe ori modul în care sunt derulate programele îi împiedică pe aceștia din a ajunge să câștige proiecte, a explicat Ionuț Ciprian Dejeu, administrator Distri Fresh International, în…
Antreprenorii români vor să dezvolte proiecte cu ajutorul fondurilor europene, însă de multe ori modul în care sunt derulate programele îi împiedică pe aceștia din a ajunge să câștige proiecte, a explicat Ionuț Ciprian Dejeu, administrator Distri Fresh International, în conferința ZF/CEC Bank Investiți în România – Oradea.
„Noi am încercat să depunem foarte multe proiecte în ultima perioadă, chiar ne-am angajat în firmă un specialist, dar din păcate condițiile care se impun sunt tot mai stricte și parcă nu se vrea să se dea acești bani. Aceste proiecte sunt concepute cu foarte multe chei întortocheată, un proiect se lansează pe o anumită tematică și în momentul în care îl accesezi și depui te pune în ipostaza că este foarte greu de accesat pe perioada de implementare și de multe ori nu te mai poți încadra în acei termeni”.
Mai mult, antreprenorul consideră că industria agroalimentară are nevoie de programe prin care un proiect de investiții să fie finanțat în proporție de 70% din fonduri nerambursabile, întrucât o finanțare pe 50% din proiect nu este suficientă.
-
ZF Real Estate by Storia. Cum poți să schimbi viața dintre blocuri? Alexandru Belenyi, BAAB: „Nu construim orașul de la zero, doar facem mici ajustări, dar foarte importanteEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026