Irina Socol, Siveco
Business Magazin a decis să-i întrebe pe conducătorii companiilor care sunt cele mai importante trei puncte de pe agenda lor de afaceri în acest an.
Continuarea și extinderea proiectelor naționale. De mai bine de 20 de ani, suntem implicați în dezvoltarea de proiecte informatice esențiale pentru societatea românească în domenii vitale precum: economia, sănătatea, educația, agricultura, vama, biroul de credit. Aceste proiecte cu milioane de beneficiari au contribuit și contribuie în continuare la modul în care se desfășoară viața noastră de zi cu zi, indiferent dacă vorbim de examene naționale, rețete electronice, subvenții europene pentru fermieri sau managementul unităților economice. Și în 2013, pe agenda priorităților se află proiectele pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru Ministerul Educației, pentru Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură (APIA) și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), pentru cei peste 1.400 de clienți privați ai soluției ERP Siveco Applications.
Cred că este de interes să spun că în numai cinci luni de la lansarea sistemului destinat prescripției electronice se eliberaseră peste 6 milioane de rețete electronice, iar portalul educațional SEI (Sistemul Educațional Informatizat) face față cu brio, de 10 ani încoace, celui mai mare aflux de vizitatori interesați de rezultatele privind admiterea în liceu și la bacalaureat și că din 2011 funcționează pe tehnologie cloud. În același timp, cu ajutorul sistemelor lor IT, APIA și APDRP au reușit performanțe extraordinare în absorbția de fonduri europene alocate. Astfel, din 2007 încoace, APIA plătește anual subvențiile acordate celor peste un milion de fermieri români, având o rată de absorbție de 97,7% din fondurile europene alocate, cel mai mare procent înregistrat de o instituție publică din România în această privință. La rândul său, APDRP a efectuat până în prezent plăți de peste 4 miliarde euro către beneficiarii programului național de dezvoltare rurală.
– Extinderea proiectelor pentru organisme ale Comisiei Europene. Avem deja în derulare numeroase proiecte pentru organizații ale Comisiei Europene în cadrul celor peste 20 de contracte încheiate cu instituții de marcă ale Comisiei Europene, precum Oficiul de Publicații al Uniunii Europene, Eurostat – Institutul de Statistică al Uniunii Europene, Agenția Europeană de Siguranță a Aviației, EuropeAid – Direcția Generală pentru Dezvoltare și Cooperare, Agenția Executivă pentru Sănătate și Consumatori a Comisiei Europene. Participăm la licitațiile organizate la nivel european și, pe baza bunelor referințe obținute și a expertizei noastre, ne propunem să câștigăm cât mai multe.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Economia se redresează, dar moderat, în S2/2026. Iar prețurile mari la energie și combustibili și creșterea cursului valutar pun presiune pe inflație. România rămâne cu cea mai mare dobândă din regiune în 2026, BNR ținând rata-cheie la 6,5%, pentru că vede inflația în creștere până la final de anBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Creditarea crește, deși economia frânează. Leasingul și creditul de consum se pregătesc pentru 2027 cu noi oportunități de finanțare, dar și cu provocări legate de riscuri, reglementare și inteligență artificialăBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026