Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Irina Urechean, General Manager, Magnum Ice-Cream România & Moldova: Piața de înghețată din România are un potențial foarte mare de creștere. Chiar dacă în ultimii 15 ani consumul s-a dublat, el este încă la o treime față de țările nordice sau de Italia

Fabrica de înghețată Betty Ice de la Suceava, aflată în portofoliul Magnum Ice-Cream România & Moldova, divizie a Unilever, a ajuns să fie un ub regional, aproape jumătate producție fiind exportat în Uniunea Europeană și Marea Britanie, a declarat Irina…

Roxana Dumitru Rosu - Mediafax · 8 iunie 2026 · 2 min de citit

Fabrica de înghețată Betty Ice de la Suceava, aflată în portofoliul Magnum Ice-Cream România & Moldova, divizie a Unilever, a ajuns să fie un ub regional, aproape jumătate producție fiind exportat în Uniunea Europeană și Marea Britanie, a declarat Irina Urechean, General Manager, Magnum Ice-Cream România & Moldova  în cadrul conferinței ZF Retail Summit 2026.

”Se vorbește despre calitatea producției în România, iar asta vorbește despre calitatea oamenilor care lucrează în România. Și acest lucru a constituit și premiza pentru a reuși să atragem investiții în fabrica de la Suceava și în linii de producție. Cred că fabrica de la Suceava este deja un hub de înghețată regional. În ultimii ani am dublat capacitatea de producție”.

În opinia ei, piața locală, când vine vorba de înghețată, încă are un potențial foarte mare de creștere, Chiar dacă în ultimii 15 ani consumul de înghețată s-a dublat, el este încă la o treime față de țările nordice sau de Italia. ”Deci există potențial de creștere, este o piață atractivă. Ținta este în egală măsură să acoperim nevoia de aici, dar și să producem înghețată pentru export”.

Citește și