Versiunea completă
Banci-Asigurari

Isărescu, BNR: În cazul în care corecția și consolidarea fiscală ajung pe mâinile piețelor, dispare controlul, costul se duce pe curs, rezerva va fi afectată, dispare lichiditatea și cresc dobânzile. Problema României este mult mai serioasă din punct de v

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susține că banca cen­trală este angajată în sprijinirea unui program al guvernului de ajustare fiscală și de consolidare, iar în momentul în care se vor concretiza măsurile le va putea explica.

Mirela Turlan · 9 august 2023 · 2 min de citit

♦ Privilegiile fiscale sunt cu un scop bine țintit, dar pentru un an, doi ani, trei ani, cinci ani. Când depășești 10-15 ani nu mai sunt privilegii, devin rente care distorsionează piața și creează probleme și în ceea ce privește solidaritatea și coeziunea.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, susține că banca cen­trală este angajată în sprijinirea unui program al guvernului de ajustare fiscală și de consolidare, iar în momentul în care se vor concretiza măsurile le va putea explica. Pe de altă parte, Mugur Isărescu a subliniat că dacă nu se iau măsuri de ajustare fiscală și consolidare fiscală, acestea vor fi făcute de piețe și corecția prin mecanisme de piață este mult mai greu de controlat.

„În cazul în care corecția fiscală și consolidarea fiscală nu ating nivelurile care sunt percepute a fi necesare de către instituțiile cu care lucrăm, o bună parte din corecție se va face de către piețe. La riscul de țară suntem cotați încă sus de tot. Când corecția se face prin mecanisme de piață este mult mai greu de controlat. Se duce pe curs, nu o să mai intre prea mulți bani în România. Noi dacă avem acum o rezervă extraordinară, chiar dacă protejăm presiunile pe curs, dispare lichiditatea din piață și cresc dobânzile. Depinde de cum se va face această corecție fiscală. S-ar putea să asistăm, fără ca noi să mișcăm câtuși de puțin rata de politică monetară, la o creștere a dobânzilor din piață, dacă nu vom avea tăria să facem ajustare și consolidare fiscală cu instrumentele pe care le avem la dispoziție. Nici nu mai apucăm să ne ducem la un acord cu FMI“, a mai adăugat Mugur Isărescu.

Citește și