Isărescu, BNR: Dacă productivitate nu e, nimic nu e…cel puțin pe termen lung
Dincolo de nuanțările care se impun în condițiile în care între economiile naționale aflate în proces de convergență există diferențe majore (căci nici punctul de plecare, nici viteza de derulare a procesului nu au fost deloc identice), sporirea productivității este esențială pentru progresul convergenței reale, întrucât permite atât o creștere economică mai rapidă, cât și majorări de salarii, sp…
Dincolo de nuanțările care se impun în condițiile în care între economiile naționale aflate în proces de convergență există diferențe majore (căci nici punctul de plecare, nici viteza de derulare a procesului nu au fost deloc identice), sporirea productivității este esențială pentru progresul convergenței reale, întrucât permite atât o creștere economică mai rapidă, cât și majorări de salarii, spune guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
“Începând cu anul 2000, România a înregistrat unul dintre cele mai alerte ritmuri de recuperare a decalajelor privind nivelul de trai față de media UE, în bună măsură ca urmare a avansului considerabil al productivității multifactoriale. Evoluția favorabilă a acesteia poate fi corelată cu o multitudine de factori: firmele productive sunt în general cele mari, tinere, care aparțin mai degrabă sectorului privat decât celui public, au capital majoritar străin și fac parte dintr-o structură de tipul firmă-mamă – subsidiară”, a afirmat Isărescu ieri la o prelegerea la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA).
Alte declarații:
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026