Isărescu, guvernatorul BNR, despre posibilitatea ca protecția consumatorilor de produse bancare să treacă la banca centrală: Dacă legiuitorul va lua o hotărâre în acest sens, va fi o direcție total separată. Ar trebui să se numească și altfel ca să ieșim
Ideea ca protecția consumatorilor de produse și servicii bancare să treacă la BNR începe să prindă tot mai mult contur, începând să fie susținută chiar de oficiali din banca centrală, dar cu respectarea anumitor condiții.
Ideea ca protecția consumatorilor de produse și servicii bancare să treacă la BNR începe să prindă tot mai mult contur, începând să fie susținută chiar de oficiali din banca centrală, dar cu respectarea anumitor condiții.
„A apărut acestă agenție de protecție a consumatorilor și, în cadrul ei, o subdiviziune – protecția consumatorilor de servicii financiar-bancare. Acolo este însă treabă grea. Pentru că una este să protejezi consumatorul de alimente și altceva să protejezi pe cel care ia credite: altă profesiune, alți specialiști. Și așa ușor a apărut ideea: de ce nu luați, domnule, și asta? (protecția consumatorilor de produse bancare -n.red.). Nu noi ne-am răzgândit. Noi ne menținem ideea să facem protecția creditorului, adică a micului depunător. Protecția sistemului bancar este esențială și acest lucru înseamnă supraveghere prudențială“, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la conferința Rolul băncilor centrale în economiile contemporane: dincolo de stabilitatea prețurilor.
El a mai spus că dacă legiuitorul va lua o hotărâre în acest sens, respectiv de trecere a protecției consumatorilor de produse bancare la BNR, va fi o direcție total separată, într-o clădire separată.
-
Reff&Asociații, 20 de ani. Cum arată viitorul pieței de avocatură în epoca AI. „Marea oportunitate cu AI nu este să facem lucrurile mai repede, ci să facem lucruri pe care nu le-am mai făcut niciodată“Business Legal · 15 noiembrie 2026
-
Analiza de luni. Statul plătește pentru un bolnav cu cancer aproape 40.000 lei pe an. În total, 10 mld. lei din bugetul CNAS merg către programul național de oncologie pentru medicamente și tratamentePharma · 15 noiembrie 2026
-
Bursă. Acțiunile Transelectrica se apreciau vineri cu peste 4%, la 101 lei, după ce compania a raportat pentru T3 un profit net de 255 mil. lei, față de o pierdere cu un an înainteBurse - Fonduri mutuale · 15 noiembrie 2026