Iulian Anghel, editor politic ZF: Vițelul de aur
Două povești. Două mituri. Primul al Penelopei, cel de-al doilea al lui Moise. Miturile spun că, la naștere, Penelopa primise numele Arneea. Din ordinul unui împărat nebun ea a fost aruncată în mare ca să moară, dar a fost salvată de un cârd de gâște.
Două povești. Două mituri. Primul al Penelopei, cel de-al doilea al lui Moise. Miturile spun că, la naștere, Penelopa primise numele Arneea. Din ordinul unui împărat nebun ea a fost aruncată în mare ca să moară, dar a fost salvată de un cârd de gâște. Au luat-o în cioc și au dus-o la mal. Iar de atunci mama ei i-a schimbat numele în Penelopa, care însemna, în greaca de atunci, „Gâscă“. Nu a murit atunci pentru că nu acesta era destinul ei.
Moise are și el legătură cu apa. Numele lui înseamnă, practic, „Cel scos din ape“, pentru că legenda spune că, în vremea în care evreii erau robi în Egipt (povestea robiei lor este lungă), faraonul a văzut că poporul evreu se înmulțește și a decis ca toți copiii de parte bărbătească să fie uciși. Mama lui Moise, ca să-l salveze, l-a pus într-un coș și i-a dat drumul pe apa Nilului, crezând, cumva, că cineva îl va salva. Ceea s-a și întâmplat – o prințesă egipteancă l-a găsit, pe Moise (Cel scos din ape), l-a crescut. Nu a murit înecat pentru că destinul lui era altul. Și Moise a ajuns principalul consilier al faraonului Egiptului.
Penelopa, cea salvată de gâște, s-a măritat cu Ulise, eroul din Odiseea lui Homer. Ulise a plecat să se plimbe puțin în războiul din Troia, cam zece ani. Ulise este cel care a inventat „calul troian“, cu ajutorul căruia grecii i-au învins, prin vicleșug, pe troieni. (De aici expresia: „Să nu te încrezi în greci nici când îți aduc daruri“.) Apoi, lui Ulise i-au trebuit încă vreo zece ani ca să se întoarcă acasă. În vremea asta, Penelopa croșeta o pânză. Erau pețitori la ușa ei – pentru că Ulise era rege în Itaca și, dacă vreunul se însura cu Penelopa, câștiga regatul.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026