Iulian Anghel, ZF. Blestemul Cassandrei: Să știi viitorul și nimeni să nu te creadă. Președintele Poloniei, Andrzej Duda, susține: Dacă Ucraina va cădea, următoarele ținte ale Rusiei vor fi Varșovia, Helsinki și București. Pare greu de crezut. Și, desigu

Lev Tolstoi, unul din cei mai mari scriitori pe care mintea unui dumnezeu bun a putut să-l născocească, a stat în tinerețe, ca tânăr ofițer al armatei țariste, la București cam un an, prin 1854-1855. Desigur, alături de armata rusă. Dacă-i citești memoriile scrise la cumpăna apelor, nu vei găsi în ele decât o adâncă și tristă meditație despre soarta omului în lume dar și mulțumiri fierbinți adresate dumnezeului care l-a inventat pe el. Dacă-i citești scrisorile din tinerețe, găsești că Bucureștiul, la 1854, era un oraș mișto, cu bordeluri pline de fete frumoase și o șampanie splendidă la Capșa. Tolstoi era conte, nu un soldat de rând, avea acasă pământuri întinse și mujici ce i le cultivau, așa că-și permitea și bordelurile de lux și Capșa și șampania franțuzească. A murit, gonit de dumnezeul lui pe care l-a adorat, într-o gară de provincie, ca ultimul cerșetor. O stradă din București îi poartă numele – e undeva prin cartierul Primăverii.

Generalul Pavel Kiseleff a condus administrația rusească în Țările Române între 1829 și 1834. El a dat prima constituție a celor două principate românești, „Regulamentul organic“ –

într-un fel Kiseleff a grăbit unirea celor două principate. Valabil pentru Moldova și pentru Țara Românească, „Regulamentul organic“ a rămas în vigoare până în 1856 – până la Congresul de la Paris, încheiat după războiul Crimeei, când Rusia a pierdut în fața alianței dintre Imperiul Otoman, Franța, Anglia și Sardinia. Un mare bulevard din București îi poartă acum numele. În memoriile sale, Kiseleff vorbește și de anii petrecuți la București. Vorbește de orașul Ploiești și se îngrozește de cât de murdar este, de cât de desfundate sunt drumurile. La fel ca Tolstoi, Kiseleff era nobil (conte) crescut într-un palat din Moscova. Așa că nu este de mirare că e uluit de sărăcia altora, deși țăranii ruși erau, probabil, mult mai săraci decât locuitorii Ploieștiului anilor 1830.