Iulian Anghel, ZF: Discheta

Mi-l amintesc pe Ilie Șerbănescu, cu o dischetă în mână. Maestre, strigă el, vesel: „Am adus!“ Ilie Șerbănescu era directorul Ziarului Financiar, dar colabora cu Revista 22, unde eu eram editorul departamentului de politică. Șerbănescu nu întârzia niciodată. Era singurul dintre colaboratori care nu întârzia cu textele. Eu întârziam până în ultima clipă de predare.

Când am ajuns la ZF, mi-a spus, cu o voce gravă: „Maestre (era calificativul cu care se adresa tuturor) aici este de muncă. Aici nu ai timp“. Ca și cum peste tot în lume ar fi fost timp din belșug, doar în open space-ul de la etajul I a unei clădiri situate vis-à-vis de Biserica Luterană, timpul se evaporase. Îl știam pe Ilie Șerbănescu, înainte de apariția ZF. Ce vrea ZF, de la el am aflat: un ziar nou, care surprinde schimbarea nu doar a guvernelor, ci a fibrei societății. Nu am fost de la început în echipa ZF, dar odată ajuns, perspectiva s-a schimbat. Veneam de la un săptămânal unde scriam un text sau două pe săptămână. Trebuia să scriu acum câte unul pe zi. Și, da, relația mea cu timpul s-a schimbat. Dar nu cu discheta, pentru că, deși poșta electronică fusese inventată de multă vreme, nu era un fenomen de masă – Yahoo abia apăruse, iar Google nu lansase Gmail.

Stendhal definește romanul realist drept „o oglindă purtată de-a lungul drumului“. Nici jurnalismul nu este sau nu ar trebui să fie altceva. Oglinda reflectă drumul, imaginea reflectată se schimbă, pe măsură ce oglinda parcurge drumul. Dar reflexia se schimbă, uneori, și fără ca oglinda să fie mișcată.