Iulian Anghel, ZF: „Rocada“ guvernamentală este apusul președintelui Iohannis. Lui Klaus Iohannis o să-i iasă toată povestea asta pe nas. De fapt, nu lui, că lui nu-i pasă, ci partidului pe care l-a distrus

Președintele Klaus Iohannis, în ciuda faptului că este judecat sever de mass-media pentru lipsa lui de participare la viața publică sau pentru iubirea lui nedisimulată pentru vacanțe prelungite și scumpe, a avut o influneță, în plan politic, în ultimii nouă ani, de netăgăduit. Acest cameleon politic a ținut sub papuc un partid – PNL – cum niciun președinte liberal nu a reușit să o facă de la revoluția din 1989 încoace. A avut nu doar controlul partidului, ci și pe cel a guvernului – de fapt, președinții României au avut controlul guvernului, pe diferite căi, din 1990 încoace, deși România nu este o republică prezidențială. Ion Iliescu l-a controlat pe Adrian Năstase, atotputernic prin anii 2000, și l-a pus cu botul pe labe când acesta a dorit să introducă cota unică de impozitare, pusă în practică, mai apoi de coaliția PD-PNL. Traian Băsescu nu-l controla pe Tăriceanu, neapărat, dar îl lovea în stomac cu „bilețelul roz“, de câte ori putea, bilețel în care premierul i-a cerut președintelui să intervină la parchet pentru o cauză în care era implicat prietenul său, Dinu Patriciu. Băsescu l-a controlat pe Emil Boc, la sânge, de fapt i-a coordonat întreaga politică a guvernului – președintele este cel care a anunțat tăierea salariilor în criza financiară începută la noi în 2009, nu premierul, cum era firesc. Pentru că lui Boc îi tremurau mâinile numai la gândul să anunțe nenorocirea.

Băsescu s-a crezut îndreptățit să-l controleze pe Boc pentru că el îl promovase în politică. Nu l-a controlat pe Victor Ponta, dar l-a făcut de râsul lumii dându-i în vileag plagiatul în teza sa de doctorat condusă de Adrian Năstase, l-a făcut de râs, din nou, când, într-o întâlnire la Cotroceni, premierul nu a știut ce este „MTO“  (medium term objectives) ale Comisiei Europene, iar președintele a făcut publică înregistrarea discuțiilor, deși aceste discuții, dacă vrei să fii onorabil, rămân într-o arhivă. Dar aceste două episoade au fost începutul apusului stelei lui Ponta.

Klaus Iohannis a câștigat un al doilea mandat cu un scor de necontestat și a crezut că, astfel, poate face ce vrea. Politicienii români cred, în majoritate, că, dacă ei au câștigat ceva alegeri, atunci mandatul atribuit le lasă lor o libertate totală. Așa a crezut și Klaus Iohannis. Și-a câștigat mandatul prezidențial și nu i-a mai păsat apoi că, de fapt, a primit acest mandat print-un discurs virulent anti-PSD. După un an și-a pus partidul, PNL, sub opinca PSD, partidul pe care-l vituperase în campania electorală. A schimbat un premier liberal, Ludovic Orban, cu unul intrat în partid de un an de zile, Florin Cîțu. L-a înlocuit și pe acesta din urmă cu un general pensionar, Nicolae Ciucă. Care acum pleacă și el și poftim la masă PSD! Doar că, în fruntea mesei, nu va mai fi Klaus Iohannis, ci Marcel Ciolacu, un tip educat și manierat, care nu lasă ciolanul de porc din mână până nu-l linge până la os. Și totul, în numele stabilității! Care stabilitate?