Versiunea completă
Retail & Agrobusiness

Iulian Dascălu a început construcția la clădirea UBC 1 din complexul Openville din Timișoara

Iulius, compania de dezvoltare imobiliară a omului de afaceri Iulian Dascălu, a demarat luna trecută lucrările de construcție la cel de-al doilea imobil de birouri din ansamblul multifuncțional Openville ridicat în Timișoara, UBC 1. Acesta va avea o suprafață închiriabilă de 13.000 de metri pătrați, termenul de finalizare fiind estimat pentru primăvara lui 2017.

Bianca Dorobanțu · 5 iulie 2016 · 1 min de citit

Iulius, compania de dezvoltare imobiliară a omului de afaceri Iulian Dascălu, a demarat luna trecută lucrările de construcție la cel de-al doilea imobil de birouri din ansamblul multifuncțional Openville ridicat în Timișoara, UBC 1. Acesta va avea o suprafață închiriabilă de 13.000 de metri pătrați, termenul de finalizare fiind estimat pentru primăvara lui 2017.

“În prezent, se lucrează la fundația imobilului. Un nivel, demisolul, este destinat spațiilor de retail și serviciilor, iar alte 11 niveluri sunt rezervate spațiilor office. În UBC 1 vor lucra aproximativ 1.300 de persoane”, se arată în comunicatul transmis de Iulius Group.

Construcția proiectului din Timișoara a început în septembrie anul trecut, cu lucrările la UBC 2, clădire care va avea o suprafață de 18.000 de metri pătrați și 11 etaje. Aceasta va fi finalizată în toamna acestui an, printre chiriașii care vor ocupa birouri în UBC 2 regăsindu-se Ness Software Engineering Services, policlinica Regina Maria și Autoliv România.

Citește și