Versiunea completă
Profesii

Jarek Malinowski, UNILEVER SOUTH CENTRAL EUROPE

Business Magazin a decis să-i întrebe pe conducătorii companiilor care sunt cele mai importante trei puncte de pe agenda lor de afaceri în acest an.

Ioana Matei · 20 martie 2013 · 2 min de citit

Sustenabilitatea este în centrul activităților noastre de business. Am înregistrat progrese bune în acest domeniu, în 2012, și continuăm în acest an cu noi inițiative, având în vedere toate zonele de business, fie că este vorba despre lansarea pe piață de noi inovații care să contribuie la starea de bine a consumatorilor noștri, cum ar fi, de exemplu, un profil nutrițional mai bun pentru produsele noastre alimentare, fie că vorbim despre creșterea implicării sociale a brandurilor noastre de igienă. Vom continua, de asemenea, să reducem impactul pe care îl avem asupra mediului prin operațiunile noastre logistice și vom reduce amprenta de mediu generată de activitățile de la birou.

Sustenabilitatea este singurul model viabil de creștere pentru Unilever și avem în plan noi inițiative în acest domeniu, pentru perioada următoare, în România și la nivel regional. Așa cum arată și studiile noastre, consumatorii români sunt din ce în ce mai interesați de tematicile ce țin de sustenabilitate și sunt dornici să cumpere produse sustenabile. Este misiunea companiilor să aducă sustenabilitatea mai aproape de consumatori fie prin produse sustenabile, fie prin identificarea, împreună, a soluțiilor prin care consumatorii își pot reduce amprenta de mediu, ca urmare a modului în care utilizează produsele (de exemplu, reducerea consumului de apă sau de energie).

În ce privește rezultatele de business, vrem să menținem ritmul: am avut un 2012 bun și ne-am propus să avem o creștere similară în 2013. Va fi, cu siguranță, și în acest an, același mediu competitiv, vom avea condiții economice dificile, dar ne vom concentra pe inovațiile pe care le vom avea, pe execuție rapidă și precisă în piață și pe consolidarea echipelor noastre.

Citește și