Joaca statului cu antreprenorii: uite banii, nu mai sunt banii
Guvernul a emis la finalul lunii aprilie o ordonanță de urgență prin care elimină criteriul de vârstă (maximum 35 de ani) pentru obținerea unei finanțări de până la 10.000 de euro pentru înființarea unei prime afaceri (SRL-D), însă la mai puțin de o lună de la această decizie bugetul de 4,7 mil. euro alocat pentru prima afacere a fost epuizat.

„În acest moment se depun eforturi în vederea suplimentării bugetului alocat acestui program la rectificarea bugetară ce va avea loc în perioada următoare“, a fost răspunsul transmis la solicitarea ZF de către reprezentanții cabinetului ministrului delegat pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism Florin Jianu (numit în funcție la începutul lunii martie în locul Mariei Grapini).
Astfel, proiectul prin care „oricine va vrea să își deschidă prima afacere cu bani de la stat“ nu mai are fonduri și nici nu se știe dacă va mai primi bani în acest an, astfel că debutanții, indiferent de vârstă, se vor mulțumi doar cu facilități de înregistrare a firmei și deduceri de taxe pentru minimum doi angajați, cel puțin până la prima rectificare bugetară din vară.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026