Jumătate de țară, „repetentă“ la construcția de locuințe
În 21 din cele 42 de județe ale României, în care locuiesc mai bine de șapte milioane de persoane, anul trecut au fost date în folosință mai puține locuințe ca în regiunea București - Ilfov, unde trăiesc 2,3 milioane de oameni.
Deși populația României continuă să scadă, pe fondul unui spor natural negativ, numărul locuințelor la nivel național a rămas pe un trend crescător și a depășit la sfârșitul anului trecut pragul de 8,8 milioane de unități, pe fondul livrării a 43.600 de case și apartamente și al demolării unui număr de aproape 5.000 de unități, potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
Per total, numărul locuințelor finalizate a scăzut în 2013 cu 1%, dar în 15 județe, incluzând aici Bucureștiului și județul Ilfov, au fost date în folosință anul trecut mai multe case și apartamente. Per total, în regiunea București – Ilfov au fost finalizate anul trecut 9.277 de locuințe, cu 60% mai multe decât în anul precedent, dar și cu 7% mai multe decât în alte 21 de județe din România, în care cumulat au fost terminate doar 8.672 de case și apartamente, respectiv o locuință nouă la 814 locuitori.
La polul opus, în Ilfov, a fost finalizată anul trecut o locuință nouă la fiecare 69 de locuitori, ceea ce arată o dezvoltare rapidă a periferiei Capitalei, deși infrastructura de transport încă lasă de dorit. Din 2011 încoace nu a mai fost modernizat la standard de autostradă niciun kilometru din centura Bucureștiului.
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Antibiotice Iași schimbă conducerea executivă: Mircea-Bogdan Babici, fost director regional retail la Raiffeisen Bank, devine director general provizoriu din 4 decembrie, după plecarea lui Ioan Nani. Mihaela Nitu preia funcția de director financiarZF 24 · 13 noiembrie 2026