Jumătate din autostrada Sebeș-Turda a ajuns la 50% grad de finalizare
Loturile 3 și 4 au ajuns în prezent la un grad de finalizare ce depășește 50%, față de procentul de 46% atins în luna iunie, în timp ce pe lotul 1 lungimea de 17 km a fost executată, până în prezent, în proporție de peste 12%, în timp ce pe lotul 2, de 24 km, stadiul actual este de peste 10%.
Loturile 3 și 4 au ajuns în prezent la un grad de finalizare ce depășește 50%, față de procentul de 46% atins în luna iunie, în timp ce pe lotul 1 lungimea de 17 km a fost executată, până în prezent, în proporție de peste 12%, în timp ce pe lotul 2, de 24 km, stadiul actual este de peste 10%.
„Deblocarea lucrărilor nu a fost deloc ușoară, pentru că a însemnat autorizații, avize, documentație tehnică, negocieri complicate cu toți partenerii. Toate astea au fost făcute. Ne-am mișcat și am pornit construcția din iunie. Vreau să ne mobilizăm în continuare și să devansăm termenul de finalizare din 2018 pentru 2017. Îmi asum răspunderea pentru ceea ce se face acum, pentru ca lucrurile să fie diferite și să construim un altfel de viitor și altfel de autostrăzi: și mai repede, și mai bine“, a declarat ministrul Sorin Bușe.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026