Jumătate din fabrici sunt în Capitală
Polul fabricilor de medicamente este Bucureștiul, după cum arată datele strânse de ZF privind producția de medicamente, cu 19 unități din totalul de 45 la nivel național din care pleacă medicamente cu prescripție, cele fără rețetă, dar și vitamine și suplimente alimentare.
Alături de Capitală, producție de medicamente se face și la Iași, Cluj, Mureș, Constanța, Brașov, Sibiu, Timiș, în general orașele care au dezvoltată și zona universitară. Resursa umană a devenit o problemă din ce în ce mai acută în ultimii ani pentru producția locală de medicamente, pe fondul lipsei personalului calificat.
Totuși, în ultimii ani, marii producători au anunțat investiții care au adus în prim-plan industria medicamentelor. Două fabrici deschise recent și care funcționează în prezent sunt unitatea nouă a producătorului Biofarm din București, o investiție de circa 44 mil. euro, deschisă în 2021, și fabrica nouă a Antibiotice Iași, o investiție de 100 mil. lei, deschisă în 2022.
În plus, în fiecare an, marii producători investesc în noi echipamente, în liniile de fabricație pentru a produce mai mult, mai ales în contextul exporturilor. În cazul marilor fabrici, între 20% și până la 50% din business vine din vânzările de pe piețele externe, acolo unde ajung medicamentele „made in România”.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026